Refugiații din „Jungla de la Calais” s-au mutat pe străzile Parisului: cel puțin 50 de corturi în ultimele două zile

Refugiații din „Jungla de la Calais s-au mutat pe străzile Parisului: cel puțin 50 de corturi în ultimele două zile
Publicat: 29/10/2016, 15:34

Sute de corturi au fost instalate pe străzile pariziene de către imigranți. Majoritatea refugiaților provine din Africa sau Sudan: „Încă de la începutul săptămânii, am remarcat o creștere a numărului imigranților. Cel puțin 40-50 de corturi noi numai în ultimele două zile”, au declarat oficialii francezi.

„Creșterea nu este masivă, dar aceasta există. Unii dintre refugiați vin din Calais, dar și din alte părți”, au adăugat aceștia.

Începând de luni, un număr de peste 3.200 de persoane adulte au fost transferate în centre de refugiați din Franța, în timp ce 772 de minori neînsoțiți au fost mutați în adăposturi temporare din zonă, a anunțat Ministerul francez de Interne.

Aceste cifre reprezintă aproximativ o jumătate din populația estimată a taberei înainte de startul operațiunii de evacuare, potrivit datelor oficiale.

Autoritățile franceze au inițiat luni operațiunile de evacuare a taberelor clandestine de imigranți construite în zona Calais, unde sunt mai multe mii de extracomunitari care vor să ajungă în Marea Britanie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...